Francisca (30 de ani) este din ce în ce mai frumoasă și mai cochetă semn că îi priește de minune relația pe care o are cu viitorul ei soț, TJ Miles. Ce face artista de arată atât de bine și cum se menține în formă, au aflat reporterii Click!
„Sunt certată și cu somnul și cu timpul dar sunt pe mâinile doamnei doctor Dana Bratu, sunt îndrăgostită iremediabil de procedurile minim invazive și noninvazive. Îmi place foarte mult sculptura, ador tot ce înseamnă toxină botulinică, injecții cu acid hialuronic, în limita bunului simt, eu mă las pe mâna doamnei doctor pentru că ea știe ce să îmi facă.
Eu câteodată mă visez femeia pisica dar nu sunt lăsată să fac prostii de genul ăsta pentru că sunt pe mâini bune. Există mâncare sănătoasă, hidratare corespunzătoare, somn suficient„, a mărturisit Francisca care este un pacient model și are grijă ca la carte de rutina ei de frumusețe.
„Sunt foarte fericită”
De asemenea, Francisca este foarte încântată pentru că la recomandarea medicului său estetician, ea a renunțat la solar și preferă să se bronzeze natural.
„Sunt foarte fericită, nu mai am bronz, sunt albă acum. Înainte să vin la doamna doctor eu eram “carbonizată”, am scăpat, nu mă mai expun la soare, iau și suplimente pentru piele, trebuie să avem grijă cu totul de noi!”, a mai adăugat Francisca.
Frumoasa cântăreață calcă pragul medicului estetician de câte ori simte nevoia să își mai facă câte o curățare facială sau o perfuzie cu vitamine.
TJ Miles, mănâncă bine acasă
Nunta lor bate la ușă, va fi o petrecere româno-canadiană, dar până când vor stabili sala pentru evenimentul vieții lor și toate detaliile pentru ceremonia de anul viitor, Francisca ne-a mărturisit ce armonie este la ei acasă.
„Secretul frumuseții mele este că de 4 ani am un terapeut extraordinar, pe Carmen Barcan. Eu merg în continuare la menținere”, a mai completat Francisca.
„Am un stil de viață care îmi permite să arăt bine când vreau eu și să mă mai și alint din când în când sau să mă răsfăț cu tot felul de bunătăți”, am mai aflat de la cântăreața care a dat din casă și ce i-a găsit iubitul său, mai precis viitorului soț, TJ Miles, despre care ne-a povestit că este partenerul de viață ideal, foarte atent și educat, care o ajută chiar și la treburile casnice.
„Ciorbele sunt la ordinea zilei la noi în casă. Noi când venim acasă obosiți o supă ne ajută foarte mult. Fac de toate, de la piure, friptură, prăjituri. Am făcut și pâine de casă zilele trecute, fără gluten, o pâine proteică, bazată pe albuș de ou, cu brânză cottage, cu sare celtică… Eu pun masa, el mă ajută la strâns și la spălat vasele. Ne ajutăm reciproc. El a vrut să se așeze la casa lui. Este un tip foarte afectuos și foarte drăguț, atent și frumos educat”, a mai mărturisit Francisca despre TJ Miles, bărbatul vieții ei, pentru Click!