Un bărbat a „uitat” că are permisul suspendat și a încercat să treacă frontiera la volanul unei mașini. Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, în data de 05 noiembrie a.c., în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieși din ţară, un cetățean din R. Moldova, care conducea un autoturism, înmatriculat în Moldova.
„Cu ocazia efectuării controlului, acesta nu a putut prezenta permisul de conducere. Având suspiciuni cu privire la deținerea unui permis de conducere valabil, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat faptul că permisul cetăţeanului figurează ca fiind suspendat. Bărbatul a declarat că în luna august a acestui an i-a fost reținut permisul în România, însă nu a reținut perioada pentru care dreptul de a conduce îi este suspendat. Totodată, trecând mai mult de o lună de la reținere, a considerat că nu mai este sub efectul sancțiunii”, precizează sursa citată.
Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere valabil sau cu dreptul de a conduce suspendat.