Şoferii vor fi tot mai mult supravegheaţi în trafic. Mai nou, legea le permite polițiștilor să-i sancţioneze pe conducătorii auto și în baza înregistrărilor. Astfel că… orice încălcare a regulilor de circulaţie va putea fi sancţionată şi cu ajutorul camerelor de bord sau al celor de supraveghere.
Categoric, camerele de supraveghere fixe ar putea sa fie un pericol, între ghilimele, pentru șoferii care știu că obișnuiesc să evite regulile de circulaţie.Imaginile surprinse de aceste camere vor putea fi folosite ca mijloace de probă.
Administratorii drumurilor din localități, spre exemplu – primăriile sau consiliile județene, vor trimite aceste imagini către polițiști, printr-o platformă care urmează sa fie dezvoltată.
Noua lege a intrat în vigoare simultan cu cea care le permite șoferilor să trimită imagini cu șoferii agresivi, surprinse de camerele de bord. Doar că aceste camere de bord nu pot sancționa și abaterile precum neacordarea de prioritate, trecerea pe culoarea roșie sau depășirile neregulamentare. Însă camerele de supraveghere vor putea. La începutul anului viitor ar urma sa intre în vigoare noua platformă, noteaza Observator.