Câteva mii de botoşăneni nu şi-au ridicat încă carnetele de muncă de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), deşi trebuiau să facă lucrul acesta până în luna iulie. Este vorba de acele persoane care au încetat activitatea la angajatori şi care refuză din diverse motive să ridice carnetele de muncă, a declarat Leo Kohut, inspector şef adjunct al ITM. Reprezentanţii ITM fac un apel la aceste persoane să vină să îşi ridice carnetele de muncă. Acţiunea este realizată la nivelul judeţului Botoşani în proporţie de 85%
„Noi am publicat şi pe site-ul instituţiei lista persoanelor care trebuie să ridice carnetele de muncă. În plus, am ieşit şi în presă cu anunţuri, însă fiind un document personal şi cu caracter oficial nu putel să îl trimitem poştal la nu ştiu câte mii de oameni. Singura soluţie este ca aceştia să se prezinte la noi. Am trimis inclusiv comunicate la primării, ca să anunţe în zonele respective„, a adăugat Kohut.
Reprezentanţii ITM spun că este posibil ca o parte din cei care nu şi-au ridicat aceste carnete să fie plecaţi la muncă în străinătate.
„S-ar putea să se revină cu prevederi legislative, în sensul că ori se vor arhiva la noi sau poate este o variantă să se dea la Casa de Pensii. Dar nu s-a stabilit nimic concret. Aşteptăm. Cred că în septembrie se va lua o decizie în acest sens, pentru că problema este în toată ţara, nu numai în Botoşani.”, a mai spus reprezentantul ITM.