Scandalagii și bețivi, din Botoșani, amendați de polițiști

Mai mulți scandalagii și bețivi din Botoșani au fost amendați de polițiștii locali. În intervalul 29 – 31 octombrie a.c., la nivelul Poliției Locale a municipiului Botoșani, au fost aplicate  în total 102 sancțiuni contravenționale din care 48 cu amendă în cuantum de 15.200 lei dar și 65 puncte de penalizare.

Sancțiunile au fost aplicate în urma verificărilor efectuate în teren, la solicitarea cetățenilor de a interveni (88 solicitări primite prin intermediul ofițerului de serviciu) și care au impus prezența polițiștilor locali, dar și ca urmare a activității de patrulare pedestră pe străzile municipiului Botoșani, prin autosesizare.

S-au dat amenzi pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, adresarea de injurii și expresii jignitoare, limbaj vulgar stârnind indignarea cetățenilor (16 sesizări – pe străzile 1 Decembrie, Aleea Parcului, Parcul Tineretului, Primăverii, Aleea Curcubeului, ANL Cișmea, Marchian, Grivița, parcul de recreere de pe strada Adrian Adamiu etc); dar și pentru consum de băuturi alcoolice pe domeniul public (18 de sesizări – în zone cum ar fi Centrul Istoric, Parcul Tineretului, Str. Unirii, Str. Teatrului, Bulevardul Mihai Eminescu).

Urmareste-ne pe Google News

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *