Val de aer polar în România, urmează nopți și dimineți geroase. Previziunile meteorologilor pentru iarna ce urmează

Temperaturile au scăzut puternic cu până la zece grade în ultimele 24 de ore în toată țara, iar următoarele nopți vor fi geroase, cu temperaturi care vor coborî spre minus 4 grade Celsius, a declarat duminică, la Antena 3 CNN, meteorologul Meda Andrei.

Dacă astăzi vor fi temperaturi cuprinse în general între 9 și 14 grade, luni și marți vor fi mai ridicate, iar cele mai mari valori vor fi miercuri, joi și vineri, când în marea lor majoritate, maximele termice vor fi cuprinse între 10 și 17 grade.

Așadar, această răcire care va fi astăzi este de scurtă durată, pentru că după aceea, încet-încet, temperaturile se vor apropia de cele normale și chiar în anumite zone, cum ar fi de exemplu Oltenia, Muntenia, chiar și prin partea de vest a țării, ne așteptăm ca temperaturile să fie un pic mai mari decât ar trebui să fie în mod normal la această dată. Va fi din nou o scădere de temperatură spre sfârșitul săptămânii. Deocamdată se pare că nu va fi la fel de rece ca acum, a declarat Meda Andrei.

Meteorologul a precizat că temperaturile în următoarele nopți vor fi foarte scăzute și se vor situa în general între -4 și 4 grade. Majoritatea vor fi apropiate de 0 grade Celsius sau spre -4 grade și chiar mai mici în partea de est a Transilvaniei, în depresiunile din acele zone. Valori poate de 2, 3, 4 grade ar putea fi doar în zona litoralului. De asemenea, în Dealurile de Vest și în zona Capitalei.

Luni dimineață, vor fi temperaturi apropiate de 0 grade, chiar minus 2 grade, chiar și în Capitală. Aceste minime termice se vor înregistra cam jumătate de săptămână.

În ceea ce privește estimările pentru iarna care se apropie, meteorologul a spus că, deocamdată, estimările Copernicus sugerează o iarnă normală, cu temperaturi cu variați de 0,5 grade plus minus grade față de medii.

Nu vor lipsi zilele în care să avem ger, adică temperaturi sub -10 grade Celsius, zile cu zăpadă în unele zone mai mult zăpadă, în altele mai puține, a declarat, pentru sursa citată, Meda Andrei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *