Elevii Colegiului Național ”Mihai Eminescu” din Botoșani sunt singurii care se reîntorc, după vacanța de o săptămână, să desfășoare procesul instructiv-educativ într-un corp al unității modernizat.
Ei vor face cursurile în două schimburi, a anunțat Bogdan Suruciuc, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean.
”De luni, după această vacanță, Colegiul Eminescu va reveni acasă, să zic așa, învățând în două schimburi în corpul B, ceea ce este foarte bine. Știți foarte bine să s-a creat o întreagă agitație în rândul părinților și a elevilor relocarea acestei unități de învățământ”, a precizat Suruciuc.
Lucrările de modernizare se vor desfășura, în continuare, la Corpul A al Colegiului Național ”Mihai Eminescu” Botoșani.