Un botoșănean a găsit o dronă pe o bancă din Botoșani, dar în loc să anunțe autoritățile, bărbatul a luat-o ca fiind a lui. Duminică, în jurul orei 14:20, polițiștii locali din cadrul Compartimentului Ordine și liniște publică, care patrulau în zona Centrului Istoric, au fost sesizați de G.T. domiciliat în Botoșani, str. Prieteniei, despre faptul ca și-a uitat pe o bancă amplasată pe strada 1 Decembrie nr. 55, o dronă.
Imediat, polițiștii locali din teren au solicitat sprijin polițistului local ce se afla de serviciu în Dispecerat care, folosind în mod eficient sistemul de supraveghere video, a observat faptul că drona respectivă a fost luată de o persoana de sex masculin. În urma verificărilor pe baza semnalmentelor transmise din Dispecerat, a fost identificată persoana responsabilă, care și-a însușit bunul găsit, respectiv D.A., domiciliat în Botoșani, str. Dragoș Vodă, care a recunoscut fapta și a predat drona păgubitului. Acesta din urmă a menționat că nu intenționează să depună plângere penală deoarece și-a recuperat bunul.
„Pe această cale, sfătuim toți cetățenii să manifeste prudență și să-și supravegheze bunurile pentru evitarea unor incidente neplăcute”, precizează Poliția Locală.