FOTO Poliţiştii botoşăneni, alături de elevi în Săptămâna Altfel

În data de 24 octombrie, în contextul activităților derulate cu ocazia Săptămânii Altfel, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au fost invitații elevilor și profesorilor din cadrul Liceului Teoretic Anastasie Başotă Pomîrla.

Siguranţa pe Internet a fost subiectul dezbătut de poliţişti cu elevii claselor gimnaziale şi liceale din cadrul unității de învățământ. Recomandările generale s-au referit la protejarea datelor personale, protejarea parolei, evitarea întâlnirilor cu persoane cunoscute pe internet sau anunţarea părinţilor despre intenţia unor astfel de întâlniri, selectarea atentă a imaginilor pe care le postează pe internet, respingerea unor contacte „agresive” venite din partea altor persoane şi anunţarea acestor incidente.

Răspunderea penală a reprezentat o altă temă de discuţie, fiind oferite date şi exemple concrete de situaţii în care minorii pot răspunde penal şi care sunt consecinţele unor astfel de fapte pentru aceştia.

Polițiștii au primit un feedback pozitiv din partea elevilor şi profesorilor participanți la activitățile preventive , informațiile prezentate fiind apreciate ca foarte utile în contextul actual.

Activitățile de acest tip vor continua în luna mai, după încheierea vacanței de primăvară, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean

Urmareste-ne pe Google News.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *