25 octombrie, ziua în care s-a născut la Botoșani unul dintre cei mai importanți fizicieni români. O stradă și un liceu îi poartă numele

La data de 25 octombrie 1858 la Botoșani s-a născut un important fizician român, membru corespondent al Academiei Române. Dimitrie Negreanu a facut studiile primare și secundare în orasul natal (1865-1876), iar cele universitare (Facultatea de Stiinte) la București, unde, în 1880, si-a luat licenta în fizică. După ce a fost, timp de trei ani, profesor de fizică la Liceul Național din Iași, a plecat la Paris, unde, în 1889, a devenit primul român – doctor în fizică.

Ulterior, revenit în țară a fost profesor la Catedra de electricitate de la Universitatea din București (1889-1908), unde a organizat un laborator de cercetări, în care și-a continuat studiile asupra puterii inductive specifice electricității, a tensiunii electromotoare, a elementelor galvanice, a elementelor magnetice în România, a căldurii specifice a lichidelor, a rezistenței electrice a pilelor, a galvanometrelor etc….

Mai mult, Dimitrie Negreanu a initiat primele lucrări practice de fizică ale studenților, redactând si un Îndrumar de lucrări practice de căldură și electricitate. A publicat unele dintre primele manuale de fizică pentru liceu și universitate (Electricitatea, în 1907, si Gravitatia, în 1908), precizează Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Botoșani.

Pentru meritele sale didactice și stiintifice, în anul 1893 a fost ales membru al Societatii Franceze de Fizică si al Societatii Internationale de Electricitate din Paris. Profesorul și omul de știință Dimitrie Negreanu a decedat pe 30 aprilie 1908, la București, la vârsta de 49 ani. Rămâne apreciat ca un important fizician român, iar o stradă și un liceu din Botoșani îi poartă numele.

Urmareste-ne pe Google News

Pățania unor miri din Botoșani, după o nuntă ca la carte. Ce s-a întâmplat cu banii primiți de la invitați

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *