Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani va fi inaugurat în decembrie, a anunțat, joi, primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei. Potrivit acestuia, premiera va avea loc pe 21 decembrie în teatrul modernizat, fix la 100 de ani de la primul spectacol.
„Îmi doresc foarte mult să avem premieră tot pe 21 decembrie, fix la 100 de ani”, a spus primarul Cosmin Andrei.
Edilul l-a invitat pe premier la spectacolul din 21 decembrie, iar Marcel Ciolacu a spus zâmbind:
„S-ar putea să fiu ocupat pe 21 că depun jurământul, dar pe 22 s-ar putea să vin”.
Premierul a vizitat clădirea modernizată, fiind impresionat de aceasta, mai ales când a aflat că a fost nevoie de atâția ani până la finalizarea ei.
„M-ați făcut mândru să văd că s-a realizat ceva”, a spus Ciolacu.