Cântăreața de muzică populară Iustina Irimia a fost implicată într-un accident rutier, marți, la Zăicești. Evenimentul, în care au fost implicate două mașini, a avut loc la puțin timp după producerea primului accident, în care au fost implicate șapte persoane.
Aceasta circula cu un VW Tiguan, a trecut pe lângă primul accident, iar după 100 de metri a intrat într-un Opel care circula în fața sa. Ambele mașini au ieșit în afara părții carosabile, iar autoturismul condus de Iustina Irimia a lovit un copac. Din fericire, accidentul nu s-a soldat victime.
Cântăreața s-a ales cu o amendă pentru nepăstrarea distanței în mers.