O primărie din județul Botoșani a fost amendată cu 10.000 lei de comisarii Gărzii de Mediu Botoșani. Unitatea administrativ teritorială a fost sancționată pentru nerespectarea prevederilor legale de înființare a unui centru de colectarea a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) provenite de la gospodăriile particulare.
Potrivit comisarilor Gărzii de Mediu, autorităţile administraţiei publice locale conform OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor au următoarele obligaţii:
-asigură şi răspund pentru colectarea separată, transportul, neutralizarea şi eliminarea finală a deşeurilor periculoase, provenite din gospodării, pe cheltuiala autorităţilor administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, de asociaţiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora, cu posibilitatea recuperării contravalorii costurilor;
-asigură spaţiile necesare pentru colectarea separată a deşeurilor, ţinând cont de reglementările urbanistice şi de cele emise de Ministerul Sănătăţii, dotarea acestora cu containere specifice fiecărui tip de deşeu şi dezvoltă în mod corespunzător centrele înfiinţate potrivit prevederilor art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a oferi populaţiei posibilitatea de a se debarasa, fără plată, de deşeuri de hârtie şi carton, sticlă, metal, materiale plastice, lemn, textile, ambalaje, deşeuri de echipamente electrice şi electronice, deşeuri de baterii şi acumulatori, ulei vegetal uzat şi deşeuri voluminoase, inclusiv saltele şi mobilă.