Tentativă de omor! Un bărbat din Botoşani şi cei doi fii ai săi, acuzaţi că au încercat să omoare un om. Decizie a procurorilor în cazul lor

Un bărbat din judeţul Botoşani şi cei doi fii ai săi sunt acuzaţi că au încercat să omoare un om. Este vorba de Ioan Mihalciuc, din comuna Prăjeni, şi fiii acestuia, Andrei şi Ionuţ, care sunt acuzaţi de tentativă de omor.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus, vineri, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a bărbatului de 60 de ani şi a fiilor acestuia, de 34 şi, respectiv, 35 de ani, cercetați pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor calificat”.

„S-a reţinut că, în data de 24.10.2018, pe fondul unor relații tensionate, inculpații au lovit cu corpuri dure în zona capului și a corpului persoanele vătămate B. V. și B.I., cauzându-le leziuni pentru vindecarea cărora au necesitat 30-35, respectiv 21-23 zile de îngrijiri medicale”, susţin procurorii din Botoşani.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *