ANPC anunţă intrarea în vigoare a ordinului privind combaterea shrinkflaţiei. Acest act normatic stabileşte că operatorii economici sunt obligaţi să informeze consumatorii cu privire la modificarea cantităţilor de produs, având prezentarea, ambalajul, forma identice, chiar şi în condiţiile menţinerii aceluiaşi preţ, scrie news.ro.
ANPC a transmis, printr-un comunicat de presă, că, de vineri, intră în vigoare Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor care impune o informare exactă a consumatorilor, în cazul practicii comerciale cunoscute sub numele de Shrinkflation.
Ce obligaţii au firmele
”Actul normativ stabileşte obligaţia operatorilor economici de a informa consumatorii complet, corect şi precis cu privire la modificarea cantităţilor de produs având prezentarea, ambalajul, forma (fără a ne limita) identice, chiar în condiţiile menţinerii aceluiaşi preţ. Informarea trebuie făcută în acelaşi câmp vizual, într-o formă vizibilă, lizibilă şi cu aceeaşi dimensiune şi se va realiza prin intermediul unei plachete, după modelul celei prevăzute în anexa Ordinului”, a anunţat ANPC.
De asemenea, operatorii economici trebuie să se asigure de existenţa unităţii de referinţă, la locul de comercializare, la care aplică modificarea cantităţii produsului.
În plus, obligaţia de informare a consumatorilor de către operatorii economici se aplică pe o perioadă de cel puţin 30 de zile, de la data punerii în vânzare, la raft, a produsului cu volum sau greutate redusă.
”Prin acest Ordin, stabilim un standard de exigenţă şi transparenţă necesar în relaţia cu consumatorii. Orice încercare de a masca reducerea cantităţilor de produse, menţinând aceleaşi preţuri şi ambalaje, fără o informare clară şi precisă, va fi sancţionată. Consumatorii au dreptul la o informare corectă, completă şi precisă, iar operatorii economici trebuie să îşi asume această responsabilitate. ANPC va monitoriza cu stricteţe aplicarea acestui act normativ şi nu va tolera nici un fel de abateri”, a declarat Sebastian Hotca, preşedinte interimar ANPC, potrivit Antena 3 CNN