Trei botoșăneni au fost amendați și au rămas fără drept de folosire a armelor, după o vizită a polițiștilor la domiciliu. Vezi motivul!

Trei persoane au rămas fără drept de folosire a armelor în urma unui control al polițiștilor botoșăneni. La data de 9 octombrie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale, de către persoanele care dețin arme letale sau neletale supuse autorizării, la domiciliu.

Astfel, au fost controlate șase persoane din municipiul Botoșani, iar în urma neregulilor constatate, față de  trei dintre acestea a fost dispusă sancționarea contravențională, iar ca măsură complementară le-a fost anulat dreptul de a purta, deține și folosi arme pentru o perioadă de doi ani”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Aceștia nu aveau asigurate armele conform prevederilor legale, creând astfel o stare de pericol pentru cei din jur.

Urmareste-ne pe Google News

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *