Noi lucrări de reparații au loc pe un drum național din județul Botoșani, abia dat în folosință. Se fac lucrări pe viaductul de la Stăuceni, pe DN 29 D Botoșani- Ștefănești. Din cauza lucrărilor, la întrările pe viaduct, se circulă alternativ pe un singur sens, dirijat la paletă.
În data de 23 noiembrie 2023 a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente investiției ”Modernizare DN 29D Botosani – Stefanesti, km 2+800 – km 18+500 si km 21+800 – km 48+146”.
DN 29D are originea în municipiul Botoșani la intersecția cu DN 29 și punctul final în orașul Ștefănești km 48+146 la intersecția cu DN 24C. DN 29D traversează urmatoarele localități: Stăuceni, Victoria, Drislea, Trușești, Gurada și Cucuteni.
A fost efectuată modernizarea a 42,739 km, inclusiv construirea a 2 viaducte și 5 poduri noi, și reabilitarea a 3 poduri. Valoarea totală a proiectului a fost de 370.683.058,21 lei.
Lucrările au fost executate în baza unui proiect cofinanţat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regionala prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020. Lucrările au fost executate de asocierea de firme Autotehnorom SRL – OPR Asfalt SRL – Obras Publicas Y Regardios SA – Evalcons Tech SRL.