Doi tineri, frate şi soră, din municipiul Botoşani, au fost răniţi în urma unui accident produs în noaptea de duminică spre luni pe raza localităţii Cucorăni. Cezar Tătaru (22 de ani) şi Tamara Tătaru (25 de ani) se aflau într-un autoturism Jaguar cu volan pe dreapta, înmatriculat în Marea Britanie. Ei veneau pe DN 29 B, dinspre Cucorăni spre Botoşani, iar la un moment dat, din cauza vitezei, şoferul pierde controlul volanului şi se răstoarnă pe marginea drumului. Tinerii au participat la o stare civilă la pensiunea Imperia, iar la întoarcere s-au dat peste cap. La faţa locului au ajuns mai multe persoane aflate la petrecere.
Victimele au fost preluate de ambulanţă şi SMURD şi transportate la Spitalul Judeţean Mavromati.
Potrivit Poliţiei, Jaguarul a fost condus de Tamara Tătaru, iar cauza accidentului este viteza excesivă.
Martorii povestesc că din maşină a ieşit, imediat după accident, o a treia persoană, care a fugit de la faţa locului. Ei presupun că aceasta ar fi condus maşina.