Elevii unei şcoli din Botoşani vor primi mâncare în baza unui proiect finanţat prin Programul Pâine și Mâine, desfășurat de World Vision România în zonele rurale sărace. Este vorba de elevii de la Santa Mare, care vor beneficia de hrană pe parcursul a 127 de zile din anul şcolar care abia a început.
Şcoala Santa Mare organizează licitaţie pentru stabilirea firmei care va distribui mâncarea. Aceste servicii se realizeaza in cadrul Programului Școala după Școală din cadrul proiectului „Pâine și Mâine” pentru Școala Gimnazială Nr. 1 Santa Mare, comuna Santa Mare, judetul Botoșani, pentru un număr de 101 de elevi din clasele CP – IV, elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 1 Santa Mare, pentru o perioadă contractuală estimativă de 127 zile (din anul scolar 2024 – 2025), cantitatea totală fiind de maxim 12.827 porții și a Programului Școala de Vară din cadrul proiectului „Pâine și Mâine” pentru Școala Gimnazială Nr. 1 Santa Mare, comuna Santa Mare, judetul Botoșani, pentru un număr de 101 de elevi din clasele CP – IV, elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 1 Santa Mare, pentru o perioadă contractuală estimativă de 7 zile (din anul scolar 2024 – 2025), cantitatea totală fiind de maxim 707 porții.
Bugetul pentru mâncarea elevilor se ridică la 211.081 lei.