Transporturi ilegale de lemne, oprite de polițiștii botoșăneni. Doi șoferi au fost amendați

Doi șoferi au fost amendați după ce au fost prinși cu transporturi ilegale de lemne. La data de 3 octombrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au oprit pentru control, pe D.N. 29 C, în orașul Bucecea, o autoutulitară condusă de un tânăr, de 32 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta transporta peste doi metri cubi de material lemnos fără a deține documente de proveniență sau transport, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 de lei. Totodată, materialul lemnos a fost supus confiscării.

În aceeași zi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au oprit pentru control, pe drumul comunal DC 72, în comuna Văculești, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 41 de ani, din comuna Dimăcheni, care transporta material lemnos.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta, nu deținea documente legale de proveniență sau transport pentru cantitatea de peste un metru cub de material lemnos pe care o transporta.

Bărbatul a fost sancționat contravențional, iar cantitatea de material lemnos a fost supusă confiscării, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *