A fost identificat adolescentul din Botoșani care arunca cu pietre și cărămizi în geamurile vecinilor. Polițiștii au început o anchetă și urmează să stabilească dacă acesta a avut sau nu discernământ. Este vorba despre un adolescent de 15 ani, ai căror părinți vor fi amendați după fapta copilului lor.
Câțiva botoșăneni din cartierul Primăverii, din municipiul Botoșani, sunt terorizați de un grup de copii, care le bat frecvent în geam și le aruncă cu pietre doar de distracție. Minorii văd asta ca pe o distracție, iar locatarii de la un apartament de la parter au considerat inițial că, fiind copii, a fost doar o joacă și vor renunța la astfel de apucători.
Ceea ce părea a fi o întâmplare a devenit însă un obicei, spre disperarea oamenilor, nevoiți chiar să schimbe sticla la geam din cauza lor. Mai nou, unul dintre tineri nu aruncă doar cu pietre, ci și cu cărămizi. Printre cei terorizați de puștani se numără și o femeie imobilizată la pat, care locuiește cu fiul ei, ce are grijă de ea.
„Acu ceva timp au spart un geam, apoi aproape în fiecare seara băteau în geam și aruncau cu pietre. Poliția a fost sunată de nenumărate ori, niciodată nefăcând nimic. Acolo locuiește o femeie imobilizata la pat cu fiul ei care are grija de ea . Au pus si camera de supraveghere, i-au surprins, dar la fel Politia nu a făcut nimic. Păgubiții au fost și au cerut la un magazin imagini mai clare de pe camere, cei de la un magazin au găsit imagini, dar Politia nu a mai fost sa ceara imaginile. Au anunțat ei Politia ca au vorbit cu cei de la magazin și exista imagini clare, dar tot nu au fost după ele. Doamna imobilizata la pat, are patul exact sub geam, sa mai vadă afara. Dacă cădea în geamul care a mai fost spart, ajungea cărămida cu cioburile peste dumneaei probabil. Noroc ca a spart altul dublu”, spune un botoșănean.