Un bărbat de 41 de ani din Lozna este cercetat penal după ce a urcat la volanul unui tractor neînmatriculat fără a avea permis şi sub influenţa alcoolului. Tomiţă Dumitraş a produs pe DJ 291 B, în localitatea Lozna, judeţul Botoşani, un accident uşor. Fără să se asigure şi fără să acorde prioritate, el s-a angajat în efectuarea unui viraj la stânga, împrejurare în care a intrat în coliziune cu autovehiculul condus regulamentar din sens opus de un bărbat din comuna Adâncata, judeţul Suceava. În urma impactului a rezultat avarierea celor două autovehicule.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, în cazul tractoristului rezultatul indicând o concentraţie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, verificările efectuate de poliţişti au stabilit că Dumitraş nu deţine permis de conducere, iar tractorul nu este înmatriculat sau înregistrat. El a fost condus la Spitalul municipiului Dorohoi, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de acesta se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, cauza urmând a fi soluţionată procedural.