Cel mai temut interlop din Botoșani, gest grandios pentru o avocată. „Totul este după stilul tău de viață, șocant și…”

Cel mai temut interlop din județul Botoșani i-a trimis flori avocatei care se ocupă de cazul Alexandrei Ivanov, mămica moartă în maternitatea Botoșani la 25 de ani. Ioan Clamparu, care se află în prezent după gratii, i-a trimis un buchet impresionant cu trandafiri albi avocatei Gianina Vera Poroșnicu.

Clamparu ispășește o pedeapsă de 25 de ani pentru proxenetism. El i-a trimis avocatei și o jucărie de pluș. Clamparu, zis si „Cap de porc”, „Nasul”, „Papa” sau „Ion de la Madrid” este la pușcărie, după o decizie a Tribunalului Alba din septembrie 2019. Instanța a contopit trei pedepse definitive aplicate botoșăneanului în România, Spania și Italia.

„Mulțumesc frumos pentru dar, Ioan Clămparu! Totul este după stilul tău de viață, șocant și grandios! 51 de trandafiri albi, bineînțeles, pentru „Avocata Diavolului”! „Mâna ta lungă” și mâna lui Dumnezeu mi-au făcut acest cadou! Știu că ții la mine, Ioan Clămparu! Am fost împreună în momentele grele și ți-am fost loială. Astăzi, mă simt răsplătită din plin de recunoștința ta și de acest gest. La mulți ani și ție, acolo, după gratii și eliberare ușoară!

Știu că cel mai greu lucru de acolo nu este, paradoxal, să oferi flori sau să faci surprize, ci să poți suna la ora 6 pentru a spune cuiva, primul din acea zi, „La mulți ani!”. Mulțumesc pentru aceste flori, pentru amuzamentul infantil prins într-o jucărie de pluș! Mulțumesc pentru acest telefon de la 6 dimineața, ora percheziției și ora alarmei din Penitenciare, o oră cu „regim judiciar”. Mulțumesc frumos, Ioan Clămparu!”, este mesajul postat public de avocata din Iași.

 

Urmareste-ne pe Google News

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *