FOTO Un botoșănean a plătit 500 lei pentru gunoiul pe care l-a aruncat. Un vecin l-a dat de gol

Un botoșănean a plătit 500 lei pentru gunoiul rezultat în urma lucrărilor de reamenajare făcute în locuință. Și asta după ce un vecin a făcut o sesizare la Poliția Locală pe motiv că acesta aruncă deșeurile din construcții la platforma de gunoi care nu este amenajată pentru așa ceva.

Astfel, în urma unei sesizări telefonice primite de la un cetățean, polițiștii locali s-au deplasat la platforma autorizată de pe strada Colonel Tomoroveanu, unde l-au surprins în fapt pe numitul B.M., în timp ce depozita deșeuri din construcții (bolțari, moloz) direct din autoturism. Deoarece platforma este autorizată doar pentru depozitarea deșeurilor menajere, a resturilor vegetale și de mari dimensiuni (de ex. mobilier stricat), polițiștii locali au aplicat o sancțiune contravențională cu amendă în cuantum de 500 lei, în conformitate cu prevederilor H.C.L. nr.
130/2020”, anunță Poliția Locală.

În conformitate cu prevederile art. 76 din H.C.L. nr. 130/2020 – Regulamentul de organizare și funcționare al serviciului public de salubrizare din municipiul Botoșani, abandonarea sau  depozitarea deșeurilor menajere pe spațiile verzi, în locurile publice și în alte locuri decât cele special amenajate constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 400 lei la 1500 lei pentru persoanele fizice, și de la 500 lei la 2500 lei pentru persoanele juridice.

Urmareste-ne pe Google News

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *