Șapte persoane reținute de polițiștii botoșăneni pentru trafic de droguri

Șapte persoane au fost reținute de polițiștii botoșăneni pentru trafic de droguri. În urma activităților desfășurate, de către polițiștii Serviciului de Combaterea a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, la data de 30 septembrie 2024, a fost dispusă reținerea a 7 persoane (cu vârste între 17 și 37 de ani), cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc, efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, deținere de droguri de risc și mare risc, în vederea consumului, fără drept, complicitate la trafic de droguri de risc și mare risc și complicitate la efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În sarcina uneia dintre persoane, de 24 de ani, s-a reținut și comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Din actele de urmărire penală a rezultat că, începând cu luna noiembrie 2023, în scopul obținerii de foloase materiale în mod facil, persoanele în cauză ar fi constituit o grupare infracțională organizată, specializată în vânzarea de droguri de risc și mare risc și substanțe cu efect psihoactiv.

Încă de la constituire și până în luna iunie 2024, acestea ar fi acționat pe două paliere, de organizare și coordonare, respectiv de execuție.

Astfel, două dintre acestea, în calitate de lideri, ar fi procurat diferite cantități de canabis, MDMA, substanță cristalină 4 – CMC, cocaină, metamfetamină și 2 MMC pe care ulterior, membrii grupului infracțional din cadrul rețelei de distribuție stradală le-ar fi comercializat pe bază de comenzi telefonice.

Pe parcursul administrării probatoriului, persoanele în cauză au fost depistate de organele judiciare în timp ce ar fi avut asupra lor sau în autoturismele pe care le-ar fi utilizat cantități de droguri de risc și mare risc, precum și substanțe cu efect psihoactiv care au fost ridicate și indisponibilizate.

De asemenea, la finele anului 2023, unul dintre liderii grupului a fost depistat, în orașul Gura Humorului, județul Suceava, în timp ce ar fi condus un autoturism pe drumurile publice fiind sub influența substanțelor psihoactive, respectiv metamfetamină.

În cursul zilei de ieri, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a 6 persoane, față de alte 3 persoane, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava luând măsura controlului judiciar. Precizăm că două dintre persoanele cercetate, în prezenta cauză (ambele de 19 ani) se află sub măsura arestului preventiv, dispusă în alte dosare penale.

Suportul de specialitate a fost asigurat către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combaterea a Criminalității Organizate Suceava, Brigăzii de Combaterea a Criminalității Organizate Iași, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Botoșani și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani și Brigăzii Mobile de Jandarmi Bacău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *