Primarul Flutur şi-a luat maşină de serviciu un Volkswagen Passat

masina VW PassatNoua maşină de serviciu a primarului municipiului Botoşani a fost deja comandată şi urmează să fie adusă în cursul săptămânii viitoare. Viceprimarul Florin Ghiorghiţă spune că VW Pasat este ultimul model din anul 2011 şi că va costa 23.000 euro. Municipalitatea a alocat iniţial din buget pentru achiziţia unei maşini suma de 32.000 euro.

A fost varianta cea mai ieftină de maşină, care să ofere cât de cât şi un consum bun şi o siguranţă în trafic. Toyota era mai scumpă. Au fost mai multe variante. S-a discutat şi de Skoda Octavia, care era tot scumpă, iar cei de la VW au o ofertă şi au redus undeva la 7000 euro şi ne-au dat oferta minimă. Va fi de culoare neagră„, a precizat viceprimarul Ghiorghiţă.

Maşina de serviciu a fost achiziţionată prin programul „Rabla”. Actuala maşină de serviciu a primarului va fi direcţionată către alt serviciu din Primărie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *