Misiunile pompierilor botoșăneni continuă în localitatea Slobozia Conachi din județul Galați.
Aceștia intervin de dimineață până seara pentru a evacua apa și mâlul din locuințe și gospodării și fac tot posibilul pentru a salva și bunurile acestor oameni.
Alături de colegi din alte 24 de inspectorate județene pentru situații de urgență (AB, AR, BH, BN, BV, CJ, CT, DJ, GR, GJ, HD, IS, MH, MM, MS, OT, PH, SB, SM, SV, TM, TR, VL, BIF) și de la Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență Ciolpani, cei 32 de pompieri din Botoșani contribuie la efortul comun de a restabili normalitatea în zonele afectate.
Acțiunile sunt coordonate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, care monitorizează constant situația pentru a se asigura că toate măsurile necesare sunt implementate eficient în gestionarea misiunilor din zona afectată.