FOTO Elevii de clasa VIII-a au susținut, pentru prima dată, testare inițială. Inspectorul general al IȘJ Botoșani: Scopul este de a identifica punctele slabe care ar necesita activități remediale

Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a organizat miercuri, 18 septembrie și joi, 19 septembrie, testarea inițială la disciplinele limba și literatura română și matematică, pentru elevii de clasa a VIII-a, din unitățile de învățământ preuniversitar din județ.

Anul școlar 2024 – 2025 este primul an în care elevii de clasa a VIII -a din școlile botoșănene susțin testele inițiale cu subiect unic la nivel județean, structurate în conformitate cu programa specifică disciplinelor de examen și elaborate în formatul subiectelor de la Evaluarea Națională, a declarat Bogdan Suruciuc, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.

Scopul acestor evaluări este de a veni în sprijinul elevilor de clasa a VIII-a care vor susține examenul de Evaluare Națională și de a identifica nivelul la care se află aceștia la începutul anului școlar, pentru a identifica punctele slabe care ar necesita activități remediale pe parcursul anului școlar și a îmbunătăți rezultatele finale.

”Dragi elevi, amitiți-vă în permanență că pregătirea temeinică, responsabilă și consecventă pe tot parcursul anilor de studiu, vă poate aduce rezultate remarcabile și visuri împlinite!”, a declarat Bogdan Suruciuc.

Urmăreşte-ne pe Google News!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *