Zilele Europene ale Patrimoniului la Memorialul Ipotești

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, cu prilejul Zilelor Europene ale Patrimoniului, invită publicul, pe data de 21 septembrie 2024, la câteva evenimente.

Expoziția „De la Ipotești la Bistrița”:  Matei Eminescu în Fondul Documentar Ipotești. Vernisarea expoziției va avea loc începând cu ora 12:00, în sala „Cristina Zarifopol” din incinta Bibliotecii Naționale de Poezie „Mihai Eminescu”. Vor fi expuse, pentru o zi, înscrisuri aparținând lui Matei Eminescu sau care fac referire la acesta și la familia Eminovici, cărțile poștale adresate de Matei lui Corneliu Botez, președintele Tribunalului Galați și inițiatorul alcătuirii volumului „Omagiu lui Mihail Eminescu la 20 de ani de la moarte (1909)”, prin care Matei transmite succint informații despre frații săi, inclusiv despre Mihai și studiile sale primare; cartea de vizită trimisă „tânărului Relevici” în care îi solicită acestuia să trimită la Galați portretul Ralucăi Eminovici pentru reproducerea acestuia în „scrierea vieții poetului”; scrisoarea Aglaiei către Matei; biletul de identitate însoțit de fotografie, emis de Ministerul de Războiu în 2 iunie 1912 și altele.

Expoziția Memorialul Ipotești în imagini. Vernisarea expoziției va avea loc începând cu ora 13:00, în Sala Portaluri din Muzeul tematic „Mihai Eminescu”. Expoziția conține lucrări de artă din patrimoniul Memorialului, în care sunt surprinse elemente ale peisajului ipoteștean. Parte din lucrări sunt semnate de Spiru Vergulescu, iar vizitatorii vor avea ocazia să testeze modul de funcționare a codului QR care animă grafica, susținută de desenele elevilor, participanți la tabăra „Tabloul povestește”. Tabăra a fost organizată la Ipotești în cadrul proiectului cu același nume, finanțat prin AFCN.

Lansarea volumului „Ipotești: dilemele unei identități”. Lansarea volumului va avea loc la 13:30, în Sala Portaluri din Muzeul tematic „Mihai Eminescu”. Autoarea volumului, Ala Sainenco, urmărește, prin presa vremii, pornind de la anul 1919 ce s-a vrut a construi la Ipotești și cum s-a realizat această dorință. Structurat în unsprezece paragrafe, care reprezintă, în fond, etape în reconceptualizarea casei de la Ipotești, volumul se deschide cu descrierea moșiei, așa cum apare într-un act din 1890, transcris, păstrat la Arhivele Statului Botoșani și în anunțul de vânzare din 1894, presupunând că în 6-10 ani, cât trecuseră de la moartea lui Gheorghe Eminovici, înfățișarea ei nu se schimbase prea mult. Volumul se încheie cu proiectul propus pentru Ipotești de Petru Creția.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *