Bătaie de la un teren într-o localitate din Botoșani. Doi bărbați, reținuți de polițiști

Doi bărbați au fost reținuți de polițiști în urma unor neînțelegeri legate de o suprafață de teren. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele a doi bărbați, de 43 și 31 de ani, din comuna Gorbănești, bănuiți de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că, în zilele de  14 și 16 septembrie a.c., cei doi, în timp ce se aflau pe un teren din extravilanul localității, pe fondul unor neînțelegeri privind o suprafață de teren, ar fi lovit victimele, doi bărbați din aceeași localitate, provocându-le leziuni care au necesitat îngrijiri medicale”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Cei doi bărbați bănuiți de comiterea faptelor au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, urmând ca în cursul zilei de marţi să fie prezentați în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Urmareste-ne pe Google News

FOTO & VIDEO Caz revoltător la Botoșani! Un fermier a fost bătut cu bâta. Printre agresori, un viceprimar, iar la scenă a asistat şi primarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *