Tânăra din Botoșani care a furat 28.000 de lei destinați unui centru de bătrâni a scăpat de arest preventiv. Femeia de 33 de ani a fost pusă în libertate de polițiști, după ce procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni nu au fost de acord cu măsura arestării preventive a acesteia.
Botoșăneanca, din comuna Drăgușeni, este acuzată de delapidare, dar și de exercitarea unei profesii fără drept. Ea va fi cercetată sub control judiciar.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au emis mandat de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unei tinere, de 33 de ani, din comuna Drăgușeni, bănuită de comiterea infracțiunilor de delapidare și exercitarea fără drept a unei profesii.
Potrivit polițiștilor, la data de 13 august a.c. și-ar fi însușit pe nedrept peste 28.000 de lei, sumă încasată pe semnătură de la o instituție publică, respectiv Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, și care era destinată unei asociații de îngrijire a persoanelor vârstnice, din municipiul Botoșani.
„Totodată, aceasta și-ar fi însușit pe nedrept medicamente care aparțineau beneficiarilor aceleiași asociații și ar fi practicat profesia de asistent medical generalist, în perioada iulie 2023-august 2024, deși nu figurează cu aviz în evidențele filialei Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. La data de 12 septembrie 2024, au fost puse în executare patru mandate de percheziție domiciliară la trei imobile aparținând unor persoane fizice și la un imobil aparținând unei persoane juridice ( locul de muncă al persoanei reținute), prilej cu care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace de probă”, precizează reprezentanții Poliției Botoșani.