Femeie bătută și tâlhărită în plină stradă. Individul, reținut de polițiștii botoșăneni

foto arhiva

Un botoșănean a fost reținut după ce a tâlhărit o femeie. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au reținut un tânăr, de 30 de ani, din comuna Copălău, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că la data de 24 august a.c., în jurul orei 21:30, în timp ce se afla pe drumul public din localitate, prin intrebuințarea violenței, ar fi sustras victimei, o femeie de 53 de ani, un telefon mobil.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost recuperat de polițiști și restituit victimei.

Tânărul bănuit de comiterea faptei a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 12 septembrie, să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Botoșani.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *