Biroul Politic Local al organizaţiei municipale a Partidului Naţional Liberal (PNL) a pierdut zece membri, ca urmare a demisiei acestora. Au plecat din conducerea organizaţiei municipale Cristian Alexuc, Daniel Condurache, Andreea Ursu, Iulian Rotaru, Florin Axinte, Constantin Ispir, Alina Ignat, Liviu Mihalache, Ștefan Silion şi Daniel Câșlariu. Doi dintre aceştia, respectiv Cristian Alexuc şi Daniel Condurache, au demisionat şi din PNL.
Conducerea organizaţiei a analizat, în şedinţa de miercuri seară, demisiile celor zece membri. De asemenea, în Biroul Politic Local a fost votat ca în locul lui Ştefan Silion, care era prim-vicepreşedinte al organizaţiei municipale, să fie numit consilierul judeţean Gabriel Alecsandru.