VIDEO Incident grav, la Botoșani, într-un autocar cu 40 de elevi. Gestul cutremurător făcut de doi tineri l-a determinat pe șofer să ceară ajutorul jandarmilor

Un incident grav a avut loc în județul Botoșani, într-un autocar cu 40 de elevi. Gestul cutremurător făcut de doi tineri l-a determinat pe șofer să ceară ajutorul jandarmilor. Incidentul a fost prezentat, marți, 10 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă de reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani. 

Potrivit acestora, în data de 25 septembrie 2023, în jurul orei 14.30, în timp ce executau o misiune de menținere a ordinii și siguranței publice în zona instituțiilor de învățământ din municipiul Dorohoi și pe traseele de deplasare ale elevilor, un conducător auto, aflat într-o stație de transport în comun de pe strada Dimitrie Pompeiu, a făcut semn jandarmilor să oprească autospeciala de serviciu și le-a relatat că doi tineri au încercat să urce fără aprobare în autocarul în care se aflau aproximativ 40 de elevi.

Din cauză că nu le-a permis accesul, unul dintre aceștia a încercat să îl lovească cu pumnul, după care l-au amenințat cu acte de violență. Jandarmii i-au imobilizat pe scandalagii, iar în urma verificărilor efectuate au constatat că cele relatate de conducătorul auto se confirmă, actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice, întocmite pe numele celor doi, în vârstă de 21, respectiv 19 ani, fiind înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi în vederea continuării cercetărilor.

Pe lângă boxul cu care l-au amenințat pe șoferul autocarului, la controlul corporal al tinerilor a mai fost găsit și un briceag, care a fost ridicat, de asemenea, în vederea confiscării.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *