FOTO Se întâmplă la Botoșani! Incendii în cimitire din trei localități, astăzi, în mai puțin de două ore

Incendii în cimitirile din trei localități au avut loc duminică din cauza lumânărilor sau a candelelor aprinse lângă coroanele de flori ori lângă vegetația uscată. În mai puțin de două ore, s-au produs trei incendii în cimitirele din Ungureni, Săveni și Aurel Vlaicu. Pentru stingerea acestora au intervenit pompierii din cadrul Stației Săveni.

Primul eveniment a fost cel din cimitirul din Ungureni. Când au ajuns la fața locului, pompierii au constatat că ardeau vegetația uscată de pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați, dar și o cantitate însemnată de deșeuri.

Aceștia au stins incendiul înainte ca flăcările să se extindă la întregul cimitir. O oră mai târziu, pompierii militari au fost anunțați că s-a aprins vegetația uscată din cimitirul orasului Săveni. Aceștia au intervenit rapid pentru stingerea incendiului care se manifesta pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați.

Nici bine nu au terminat misiunea, că au fost chemați să stingă un alt incendiu care s-a produs în cimitirul din localitatea Aurel Vlaicu. Suprafața afectată a fost estimată la cca. 200 de metri pătrați, iar intervenția promptă a salvatorilor a făcut ca flăcările să nu distrugă întregul cimitir, transmit reprezentanții ISU Botoșani.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *