Un botoșănean s-a cinstit cu mult alcool și a urcat la volan. La data de 7 septembrie 2024 polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul Rutier au identificat pe o stradă, din municipiul Botoșani, la volanul căreia se afla un tanar de 22 de ani, din municipiul Botoșani.
”În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,12 mg/l alcool pur in aerul expirat. Mai mult decât atât, acesta avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni rutiere”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.
Şeful Poliţiei din Botoşani rămâne în funcţie. Decizia luată de conducerea IGPR