Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, prezent, duminică. la două evenimente religioase din județul Botoșani

Cu prilejul hramului, la Mănăstirea Vorona din judeţul Botoşani, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi Sfânta Liturghie.

Denumirea mănăstirii vine de la pârâul Vorona, consemnat într-o carte domnească din 16 noiembrie 1433. La începutul secolului al XVII-lea, câţiva călugări au ridicat o bisericuţă din lemn cu hramul Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Peste un secol, familii de boieri moldoveni au contribuit la înflorirea Voronei, care a dobândit faimă în istoria monahismului şi ortodoxiei. Au fost construite două mari biserici din zid şi una mai mică în cimitir, precum şi schitul din apropiere, numit Sihăstria Voronei, devenit după 1990 o mare mănăstire de sine stătătoare. Până în 1968, Vorona a fost mănăstire pentru călugări, iar din 1968 a devenit mănăstire pentru maici, în fruntea obştei fiind rânduită maica Teofana Scânteie, călugăriţă la Mănăstirea Râşca, potrivit Doxologia.

După-amiază, în Parohia „Naşterea Maicii Domnului” – Talpa, comuna Blândeşti, Protopopiatul Botoşani, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan va sfinţi casa socială construită în această comunitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *