Un botoșănean a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție. La data de 3 septembrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție.
”Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, ar fi încălcat ordinul de protecție emis de o instanță de judecată prin care i se interzicea să se apropie de mama sa la o distanță mai mică de 50 de metri, constând în aceea că, la data de 3 septembrie a.c., a fost depistat în curtea locuinței acesteia, provocând scandal”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție.