Acoperis aprins de un cos de fum neprotejat

Un incendiu izbucnit marţi seară, în gospodăria lui Mihai R., din satul Podriga, comuna Drăguşeni, a transformat acoperişul casei într-o torţă aprinsă. Speriat că flăcările i-ar putea mistui întreaga agoniseală, proprietarul a sunat la pompieri după ajutor. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenţie Săveni, cu două autospeciale cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau acoperişul casei şi furajele depozitate în podul imobilului, existând pericolul ca flăcările să se extindă la bunurile din locuinţă. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor, au acţionat 9 pompieri şi 4 membri ai serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă Drăguşeni, timp de aproximativ 3 ore. Au ars acoperişul casei şi cca 15 tone de furaje, pagubele fiind estimate la 15.000 lei. Pompierii au scos din flăcări bunurile din locuinţă în valoare de 50.000 lei. Incendiul a fost provocat cel mai probabil de un coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile din care era construit podul  casei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *