Arbori furați dintr-o pădure din Botoșani. Un bărbat a fost reținut de polițiști

Foto: Adevarul

Un bărbat a fost reținut de polițiști după ce a furat mai mulți arbori dintr-o pădure. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, la data de 2 septembrie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 42 de ani, din comuna Corni, bănuit de comiterea infracțiunii de furt de arbori din fondul forestier național.

Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 31 august înspre 1 septembrie a.c., ar fi sustras fără drept, arbori, din pădurea aflată în proximitatea localității Corni, în dauna Ocolului Silvic Mihai Eminescu.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *