OFSD Botoșani: „Tabăra bucuriei” pentru copiii cu deficiențe de vedere

25 de copii cu deficiențe de vedere au participat la sfârșitul acestei săptămâni la prima ediție a „Taberei bucuriei”, organizată de femeile social-democrate din Botoșani în Pădurea Baisa.

Am împachetat creioane, cartoane, nasturi și tot felul de materiale neconvenționale și am pornit la drum, împreună cu prietenii mei dragi, copiii cu deficiențe de vedere. În cadrul atelierelor organizate în «Tabăra bucuriei», am învățat cu toții cum pot fi transformate lucrurile banale în instrumente utile, muzicale sau de decor. Aceste acțiuni au ca scop dezvoltarea abilităților copiilor cu nevoi speciale și aduc foarte multă bucurie tuturor participanților”, a declarat Cristina Breșug, vicepreședinte PSD Botoșani.

Atelierele din cadrul „Taberei bucuriei” au fost coordonate de profesorul Viorel Micu și de psihologul Laura Dănilă.
Viorel Micu este profesor la Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere Cluj-Napoca și membru în Consiliul Director al Fundației Sense Internațional România. Timp de 15 ani a fost interpretul marelui profesor Vasile Adamescu, persoană cu surdocecitate și singurul român demutizat, alături de care a întreprins numeroase acțiuni ce vizau persoanele cu deficiențe.

La acțiunea organizată de OFSD Botoșani au participat copii din tot județul: Albești, Dobârceni, Havârna, Răchiți, Sulița, orașul Săveni, municipiul Botoșani și chiar din județul vecin, de la Siret.

Fiecare copil este diferit și special. Noi, femeile social-democrate credem că doar împreună și printr-o implicare constantă putem construi o lume mai prietenoasă pentru copiii cu deficiențe. Este, de fapt, o datorie pe care o avem față de ei și de aceea ne implicăm mereu pentru a le face viața mai frumoasă și mai ușoară”, a declarat Mioara-Paula Vîzdoagă, președintele Organizației Femeilor Social Democrate (OFSD) Botoșani. De-a lungul timpului, femeile social-democrate au organizat acțiuni pentru sprijinirea copiilor speciali din Botoșani. „Suntem mereu alături de copiii noștri cu tot ceea ce au ei nevoie. Am sprijinit înființarea și funcționarea ludotecii, un proiect unic la nivel național, și am organizat tot felul de acțiuni pentru acești copii, pentru că fiecare dintre ei are dreptul la bucurii, la prieteni, la joacă, la copilărie”, a mai spus Cristina Breșug, adăugând că alături de colegele sale din OFSD Botoșani va continua organizarea de activități pentru copiii speciali ai județului.

Sursa: comunicat PSD

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *