Seria manifestărilir publice specifice sezonului estival la care Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani asigură ordinea și siguranța publică, în cooperare cu partenerii instituționali, continuă în ultima zi a acestei săptămâni cu Ziua comunei Mihălășeni și crosul caritabil Coloract 2024 în municipiul Botoșani,
Având în vedere că alergarea va avea loc pe partea carosabilă, pe traseul Sala Polivalentă ,,Elisabeta Lipă” – Bulevardul Mihai Eminescu -str. Nicolae Iorga – str. Cuza Vodă – Piața Revoluției, jandarmii vor însoți participanții la cros, iar polițiștii vor lua măsuri de restricționare progresivă a circulației rutiere, în vederea preîntâmpinării unor situații nedorite.
Sâmbătă, jandarmii botoșăneni vor sprijini efectivele Grupării de Jandarmi Mobile Bacău în cadrul misiunii de asigurare a ordinii și liniștii publice la meciul de fotbal dintre echipele F.C.Botoșani – Petrolul Ploiești, pentru ca evenimentul să se desfășoare în spiritul fair-play-ului sportiv, fără a fi tolerate faptele de încălcare a legislației incidente acestui domeniu.
În afara acestor misiuni, jandarmii botoșăneni vor acționa, independent sau în cooperare cu efective de poliție, pentru prevenirea faptelor antisociale de natură penală și contravențională ce ar putea afecta liniștea publică și siguranța cetățenilor și vor interveni la solicitările făcute de cetățeni prin apel la numărul unic de urgență 112.
Nu în ultimul rând, jandarmii vor avea în atenție zonele aglomerate și vor acționa pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de substanțe psihoactive.
Pentru evitarea unor situații neplăcute, recomandăm participanților la manifestările publice să adopte un minim de măsuri de autoprotecție, să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine şi să solicite sprijinul acestora în mod direct sau prin apel telefonic la numărul de urgenţă 112.
De asemenea, facem și următoarele recomandări:
– manifestaţi prudenţă în zonele aglomerate, supravegheaţi-vă geanta şi celelalte bunuri aflate asupra dumneavoastră;
– păstraţi banii în geantă, borsetă sau într-un buzunar inaccesibil;
– când sunteţi împins în aglomeraţie, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unei înscenări din partea unui hoţ;
– când achitaţi diferite bunuri, nu scoateţi toată suma de bani aflată asupra dumneavoastră, ci numai suma necesară plăţii contravalorii acestora;
– obiectele tentante, lăsate la vedere în maşină, pot reprezenta adevărate „cadouri” pentru hoţi;
– nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante;
– evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate;
– nu lăsaţi minorii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să consume alcool;
– evitaţi afişarea cu bijuterii ori sume mari de bani şi nu faceţi referire la bunurile de valoare pe care le aveţi asupra dumneavoastră;
– deplasaţi-vă în grup şi nu răspundeţi la provocările altor persoane.