Finanțări prin PNRR pentru șase primării din județul Botoșani. Vor construi centre de zi de asistență și recuperare pentru persoanele vârstnice

Șase unități administrativ-teritoriale din județul Botoșani au reușit să obțină fonduri prin Programul Național de Redresare și Reziliență, pentru construirea unor centre de zi de asistență și recuperare pentru persoanele vârstnice.

Doina Federovici, președintele organizației PSD Botoșani, a declarat, astăzi, că finanțările atrase de UAT-urile din Botoșani, Flămânzi, Darabani, Concești, Drăgușeni și Havârna se ridică la 8,6 milioane euro.

”La nivelul județului Botoșani, pe reforme sociale prin PNRR, șase unități administrativ teritoriale au reușit să atragă peste 8,6 milioane euro pentru construcția a șase centre de zi de asistență și recuperare pentru persoanele vârstnice. Vorbim de autoritățile locale din Botoșani, Flămânzi, Darabani, Concești, Drăgușeni și Havârna și mai sunt trei unități administrativ-teritoriale care sunt în acest moment pe lista de rezervă, Vorbim de Hilișeu Horia, Cristinești și Stăuceni. Iată că sunt șase proiecte cu finanțare atrasă, o parte din colegii primari au semnat deja contractele de finanțare și în perioada imediat următoare începe construirea acestor centre cu adresabilitate către seniorii noștri”, a precizat Doina Federovici.

One thought on “Finanțări prin PNRR pentru șase primării din județul Botoșani. Vor construi centre de zi de asistență și recuperare pentru persoanele vârstnice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *