Șase persoane, dintre care trei copii, au fost implicate, vineri, într-un accident rutier care a avut loc în județul Botoșani. Evenimentul a avut loc în localitatea Lunca, fiind implicate două autoturisme. În una dintre mașini se afla o singură persoană, iar în cealaltă cinci persoane (doi adulți și trei copii).
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi cu o autospecială de stingere, dar și o ambulanță SAJ. Aceștia au constatat faptul că persoanele erau ieșite din autovehicul. Ele au fost preluate de echipajele medicale și evaluate la fața locului, iar pentru una s-a impus transportul la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriei și au sablat partea carosabilă de obiectele care puneau în pericol circulația rutieră. Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.
Polițiștii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.