VIDEO Reacția Poliției Locale după ce un copil s-a accidentat grav cu bicicleta în Parcul Mihai Eminescu

Un copil de 15 ani s-a accidentat grav cu bicicleta în Parcul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani, iar polițiștii locali reamintesc că este interzisă circulația cu bicicleta în parcurile şi pe spaţiile verzi din municipiu, pe trotuarele aferente străzilor, pe pietonale.

„În data de 28 august 2024, în jurul orei 16.20, ca urmare a unei sesizări telefonice, primită prin intermediul ofițerului de serviciu, cu privire la accidentarea unui tânăr în Parcul Mihai Eminescu, o patrulă a Poliției Locale s-a deplasat în zona indicată – foișorul dinspre str. Vârnav. La fața locului, polițiștii locali au constatat că deja ajunsese o ambulanță care a acordat primele îngrijiri tânărului accidentat, acesta fiind transportat la U.P.U. Din verificările efectuate a rezultat că minorul a încercat să parcurgă cu bicicleta movilița, coborând de la foișor pe spațiul verde, ceea ce a condus la accidentarea sa, prin căderea de pe bicicleta. Polițiștii locali au anunțat familia cu privire la cele întâmplate, fiind îndrumați către unitatea spitalicească”, anunță Poliția Locală.

Potrivit art. 1 alin. (1) din H.C.L. nr. 292/2017 – Regulamentul de organizare a circulației rutiere în municipiul Botoşani, – este interzisă circulația tuturor vehiculelor, a bicicletelor, scuterelor, mopedelor uşoare sau asimilate
acestora în parcurile şi pe spaţiile verzi din municipiu, pe trotuarele aferente străzilor, pe pietonale.

Cum s-a petrecut incidentul

Un copil din Botoșani a ajuns, miercuri, la spital în urma unui accident. Acesta și-a pus viața în pericol după ce s-a apucat de cascadorii cu bicicleta în foișorul din Parcul „Mihai Eminescu” din municipiul Botoșani.

Băiatul de 15 ani a făcut mai multe cascadorii cu bicicleta, spre indignarea celor prezenți în parc, care se temeau de o nenorocire.

La un moment dat, însă copilul s-a dat cu bicicleta peste cap, fiind rănit, iar cei prezenți au sunat imediat la 112.

La fața locului a ajuns un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță, care i-a acordat îngrijiri medicale, apoi l-a transportat la spital.

„Politraumatism prin cădere de la înălțime, cu stare de pierdere a cunoștinței și amnezie. A fost dus la Pediatrie”, ne-a precizat directorul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, Eduard Gurău.

Momentul impactului a fost filmat.

Urmareste-ne pe Google News

 

 

One thought on “VIDEO Reacția Poliției Locale după ce un copil s-a accidentat grav cu bicicleta în Parcul Mihai Eminescu

  1. CINE RAPSUNDE DE RESPECTAREA LEGII ?
    DACA POLITIA LOCALA ISI FACEA DATORIA ACEST ACCIEDENT NU AVEA LOC
    AR TREBUI CA POLITIA LOCALA IMPREUNA CU PRIMARIA SA RASPUNDA DE NEREPECTAREA LEGII SI ACHITE CHELTUIELILE DE SPITALIZARE
    IN PARC NU AU VOIE BICILISTII
    POLITISTII SA PATRULEZE PE JOS NU IN MASINI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *