FOTO 13 unități de învățământ din municipiul Botoșani, în reabilitare, la început de an școlar. Primarul Cosmin Andrei a verificat lucrările din trei unități

Șantierele deschise la unitățile de învățământ din municipiul Botoșani au fost verificate astăzi de primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.

Însoțit de echipele de constructori și colegi din cadrul municipalității, primarul a inspectat stadiul lucrărilor de reabilitare și modernizare la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială nr. 13 și Liceul de Artă „Ștefan Luchian”, informează printr-un comunicat Primăria Botoșani,

Primarul Cosmin Andrei a precizat că: „ritmul în care se desfășoară lucrările de reabilitare și modernizare ale unităților de învățământ este unul susținut! Constructorii au toată determinarea de a reda în cel mai scurt timp posibil sălile de clasă elevilor, în cele mai bune condiții și la cele mai înalte standarde de confort și siguranță!”.

13 unități de învățământ din municipiul Botoșani au intrat în reabilitare și modernizare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *