Doi botoșăneni, prinși băuți la volan. Unul a avut o alcoolemie de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat

Doi botoșăneni s-au cinstit cu alcool și s-au urcat la volan, însă au fost scoși din trafic de polițiști. Luni, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul național D.N. 29, în comuna Răchiți, un autoturism, condus de un bărbat, de 43 de ani, din aceeași localitate.

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În aceeași zi, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 297, în comuna Todireni, un autoturism condus de un bărbat, de 56 de ani, din aceeași localitate.

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea indicată a fost de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

 Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *