Considerat cel mai mare compozitor român al tuturor timpurilor, George Enescu este una dintre personalitățile care au așezat România pe harta culturală a istoriei moderne. Pe 19 august 2024 se împlinesc 143 de ani de la nașterea sa.
George Enescu s-a născut în 1881, la Liveni, lângă Dorohoi, într-o familie foarte credincioasă, de preoți ortodocși și oameni cu spirit antreprenorial, o familie de autodidacți, cu înclinații culturale și dragoste pentru muzică. În cartea pe care a lăsat-o în urma sa, în care-și povestește memoriile, George Enescu își amintește de el ca de un copil atipic, căruia nu îi plăceau jocurile, dar îi plăcea învățătura.
La doar patru ani, știa să citească, să scrie, să adune și să scadă. Mai mult, începuse să învețe și vioara. La cinci ani, a participat la primul său concert, iar apoi a început studiile de compoziție sub îndrumarea lui Eduard Caudella.
La doar 12 ani a devenit celebru datorită concertelor sale din Viena, în care interpreta compoziții de Johannes Brahms, Pablo de Sarasate, Henri Vieuxtemps, Felix Mendelssohn-Bartholdy. Pe data de 6 februarie 1898 a avut loc debutul său în calitate de compozitor în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonică Poema Română. În același an, a început să predea lecții de vioară la București și să dea recitaluri de vioară. De asemenea, marele artist şi-a asumat rolul de ambasador al muzicii atât în ţară, cât şi în lume şi a contribuit la recunoaşterea internaţională a compozitorilor, dirijorilor şi interpreţilor din România.