Un bărbat dintr-o comună din județul Botoșani a recurs la un gest șocant. Acesta și-a pus capăt zilelor, luni, fiind găsit în ștreang chiar de către tatăl său. Bărbatul de 45 de ani, din Vorniceni, era cunoscut cu afecțiuni medicale, iar când tatăl a dat de el a sunat la 112 în speranța că mai poate fi salvat.
La fața locului au ajuns cadrele medicale, dar din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru el. Trupul neînsuflețit a fost preluat de medicii legiști, iar polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.
Potrivit primarului din Vorniceni, Gică Irimia, botoșăneanul locuia cu părinții într-o casă de la marginea localității.