Motivul inedit pentru care fostul șef al Poliției Rutiere din Botoșani și-a donat întreaga producție de fructe. Câteva tone de cireșe și mere au fost culese gratis

foto adevarul

Un fermier din județul Botoșani și-a donat întreaga producție de fructe drept omagiu adus soției sale, decedate acum aproape două luni. În plus, fermierul botoșănean spune că în acest fel vrea să încurajeze consumul de produse românești bio. Oricine poate intra în livadă și lua fructe.

Dumitru Zmău, fost șef al Poliției Rutiere din Botoșani iar după pensionare acum mai bine de 12 ani, s-a apucat de pomicultură. Mai precis, și-a făcut o livadă impresionantă întinsă pe câteva hectare, în localitatea Cucorăni, comuna Mihai Eminescu și vindea producția, mai ales la un chioșc din apropierea proprietății, pe drumul național ce duce de la Botoșani la Dorohoi. În paralel se ocupă și cu legumicultura, la fel comercializând produsele obținute.  Acum aproximativ o săptămână, cei care tranzitează acest drum și cunoscu bine aprozarul din fața livezii lui Zmău, au avut surpriza să constate că toate fructele adunate în lăzi era oferite gratis trecătorilor. Mai precis, pe chioșcul respectiv erau lipite anunțuri pe care scria ”gratis„ în dreptul fructelor și legumelor.

Un omagiu adus soției sale

Fermierul botoșănean a decis să doneze efectiv toate producția sa, câteva tone de fructe, tuturor celor care trec prin zonă. Aceștia au avut posibilitatea să le ia de la chioșcul din fața terenului, din lăzi, sau pur și simplu să intre în livadă și să culeagă câte fructe vor, în special cireșe și mere. Când se vor coace prunele, și acestea vor fi gratis, spune Dumitru Zmău.

Am lăsat oamenii să meargă să culeagă fructe din copac. Cireșe. Când se vor coace prunele, la fel, le voi da gratuit.”, spune Dumitru Zmău. Fermierul botoșănean spune că gestul său este și un omagiu adus soției sale, Eugenia Zmău, alături de care a stat patru decenii, și a decedat acum aproape două luni. Dumitru Zmău spune că ei îi datorează aplecarea sa către empatie și generozitate față de oameni.

”Să obișnuim oamenii să mănânce fructe românești”

Un alt motiv a fost promovarea fructelor bio românești. Dumitru Zmău a fost mereu vocal pe problema desfacerii fructelor românești și lipsa de protecție a acestora pe piața românească dar și față de lipsa de forță de muncă din agricultură. Fermierul botoșănean spune că-i era tot mai greu să găsească oameni la cules și tot mai greu să-și vândă marfa. Așa că preferă să o dea gratuit și pentru a încuraja, măcar așa, consumul produselor românești în rândul populației.

Trebuie să mai obișnuim oamenii să mănânce și fructe românești. Oricum nu se vindeau și nici nu mai aveam când să le vând. Rămăsesem cu două cireșele neculese, pe două hectare. Cu prunele, la fel, sper să le culeagă oamenii, vor fi gratis, poate fac magiun. Că nici din ăsta nu se mai face. Totul cu E-uri, cumpărate, din comerț.”, spune Dumitru Zmău. Fermierul botoșănean deține și un iaz în zonă, iazul Loești, la care se presupune că oprea și Mihai Eminescu pentru a admira frumusețea naturii, noteaza adevarul.ro

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *